“Valea Jiului este şi o Vale a scrierii”

Acesta este motivul care a bucurat-o pe poeta Ana Blandiana la venirea în Petroşani, în cadrul evenimentului “Valea Jiului – noi coordonate culturale”.

Manifestarea, care a avut loc marţi, 5 octombrie, şi-a început desfãşurarea la sediul organizatorului, Liceul Teoretic “Mihai Eminescu” Petroşani, de la ora 10.
Debutul a constat în spectacolul “OligoExperiment”, prezentat de trei elevi ai liceului, Ghiciuc Cristian, Neacşu Marko şi Ologu Mihai, care au alãturat poeziei lor muzica, încântând asistenţa şi invitaţii Ana Blandiana şi istoricul Romulus Rusan.
Evenimentul a continuat cu premierea concursului de poezie “Adâncuri de oglindã”, premiile fiind urmãtoarele:

Locul I: Sava Alexandru
Locul II: Hogman Diana
Locul III: Mikloşi Adelina
Premiu special ZVJ: Aspru Loredana

Întâlnirea de la Liceul Teoretic “Mihai Eminescu” a culminat cu discuţia dintre invitaţi şi public, Ana Blandiana şi Romulus Rusan rãspunzând celor dornici de a pune întrebãri. Astfel, temele abordate au avut legãtura cu rezistenţa prin culturã, cu propria lacunã literarã apãrutã în urma cutremurului din 1977, dar şi cu litigiosul motan Arpagic din anii ’80, care a dus la interzicerea poetei, din cauza pamfletului la adresa lui Nicolae Ceauşescu. Spre final, Romulus Rusan a preluat cârma discuţiei, istoria venind în prim plan, dar a şi prefaţat expoziţia care avea loc peste trei ore.

Dupã ora 16, la Muzeul Mineritului din Petroşani, domnul Romulus Rusan a inaugurat expoziţia “Canalul-Dunãre Marea Neagrã” din cadrul Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei de la Sighetu-Marmaţiei. Planşele expuse prezentau sacrificiile din cei 35 de ani de construcţii, precum şi patru liste care însumau 810 victime cunoscute din totalul aproximat la câteva mii ale masacrului condus de regula conform cãreia deţinuţii “burghezi”, neacuzaţi de vreo infracţiune, erau supuşi muncii silnice în coloniile Canalului: Columbia (Cernavodã), Saligny, KM 31, Medgidia, Dorobanţu, Poarta Albã, Galeşu, Noua Culme, Peninsula, Nãvodari, Capul Midia, Constanţa, Agigea, Eforie.

În cadrul prezentãrii, domnul Rusan a invitat o fetiţã dintr-un grup de elevi de gimnaziu pentru a recita poezia “Canalul”, scrisã de Andrei Ciurunga.

“Aici am ars şi’am sângerat cu anii
aici am rupt cu dinţii din ţãrânã
şi-aici ne-am cununat, cu bolovanii,
câte-un picior uitat sau câte-o mânã. 

Pe-aceste vãi şi dealuri dobrogene
am dat cu veacuri înapoi lumina.
Amare bezne-am aşternut pe gene
şi le-am gustat în inimi rãdãcina.

Aprinşi sub biciul vântului fierbinte,
bolnavi şi goi pe ger şi pe ninsoare,
am presãat cu mii de oseminte
meleagul dintre Dunãre si Mare.

Trudind, flãmânzi de cântec şi de pâine,
înjurături şi pumni ne-au fost rãsplata.
Sã facem drum vapoarelor de mâine,
am spintecat Dobrogea cu lopata.

Istoria, ce curge-acum întoarsã,
va ţine minte şi-ntre foi va strânge
acest cumplit Danubiu care varsã
pe trei guri apa şi pe-a patra sânge.

Iar cântecele smulse din robie
vor ctitori, cu anii care vin,
în cãrţile pe care le vom scrie,
o nouã Tristie la Pontul Euxin.”

Pe final, în discuţie a fost indusã şi o paralelã între construcţia Canalului Dunãre-Marea Neagrã şi cea a liniei ferate Bumbeşti-Livezeni, ideile trecând mai apoi la mineritul din Valea Jiului, invitaţii şi organizatorii dorind ca pe viitor sã fie creat un proiect asemãnãtor celui prezentat acum, însã tema sa vizeze desfãşurarea exploatãrii huilei din zonã.

La plecare, Ana Blandiana a fost înconjuratã de flori, dar şi de o mulţime de copii, fani încã de mici ai operei poetei, aceasta având şi plãcerea de a-şi asculta vestita poezie “În bibliotecã”, recitatã de o fetiţã din grup.

Toatã aceastã manifestare a fost posibilã datoritã implicãrii profesorilor Rãduţi Dorin şi Palade Ana-Maria, a Directorului Liceului Teoretic “Mihai Eminescu”- profesorul Danciu Gilbert, coroboratã cu sprijinul Primãriei Petroşani,  publicaţiei ZVJ, Muzeului Mineritului, dar şi cu mobilizarea câtorva elevi ai Teoreticului: Buicã Andra, Han Lavinia, Marcãu Paula, Rusu Alexandra, Ursu Andreea, Beldea Alexandru, Ghiciuc Cristian, Moldovan Cãtãlin, Neacşu Marko şi Ologu Mihai.

~ by alexbeldea on October 9, 2010.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: